La primul pas al întâlnirii cu Isus Cristos se cuvine ca fiecare copil să fie însoţiţi de părinţi şi de comunitate. Acesta a fost motivul pentru care Claudiu Gabriel Struţ a făcut prima împărtăşanie acum la început de toamnă. 
Mesajul lui Isus este clar: milostivirea lui Dumnezeu nu este doar o calitate ci însăşi modul său de a fi şi de a lucra. Desigur se cuvine ca omul să-şi dea seama de situaţia sa şi în aceste timpuri în care păcatul este justificat şi explicat, se poate vindeca şi salva numai dacă îşi recunoaşte, mărturiseşte problemele şi-l caută pe Tatăl care îl poate ierta, elibera, însănătoşi şi salva.
Oamenii păcătuiesc fiindcă nu ştiu ce fac. Nu cunosc răutatea păcatului, nu cunosc ofensa pe care o aduc lui Dumnezeu, nu cunosc nici primejdia în care îşi aruncă propriul suflet şi nici consecinţele funeste în care îşi aduc chiar această viaţă pământească. Păcătosul crede că, dacă îşi va satisface o dată pofta, se va mulţumi deplin şi se va elibera de cerinţele tiranice ale trupului şi apoi va trăi fericit. Se înşală: pofta satisfăcută, devenită păcat, sufocă fericirea. Din acest motiv, unii comentatorii ai parabolei au tras şi această concluzie: în ţara în care nu este Dumnezeu va fi mereu o mare foamete. O bucurie care nu vine de la Dumnezeu, din trăirea virtuţii, nu poate satisface cerinţa imperioasă din firea omului de a fi om.
Augustin din Tagaste a gustat în tinereţe, timp de şaptesprezece ani, din plăcerile neiertate şi iată mărturia lui de mai târziu, după convertire: Tu, Doamne, ştiai cât sufeream. Răul mă rodea până în măduva oaselor. Şi cât eram de nenorocit! Obişnuinţa de a-mi îndestula poftele fără frâu mă făcea să sufăr îngrozitor. Mai puteam numi viaţă o astfel de viaţă? Tristeţea se găsea din belşug în inima mea. Doamne, tu ai făcut inima noastră pentru tine şi neliniştită este până ce nu se va odihni în tine. Are dreptate şi scriitorul italian Gabriele D’Annunzio când spune: Păcatul trebuie să fie trist, fiindcă orice fiinţă conştientă, dacă este pusă în afara ordinii, trebuie să sufere. Da, fiindcă în afara ordinii se simte duhoarea morţii. Ordinea este ca omul să fie om, "antropos", fiinţa cu privirea îndreptată spre cer. Cel cu privirea îndreptată spre pământ îmbătrâneşte înainte de vreme şi mai ales se îndreaptă către moartea de-a doua: condamnarea veşnică. Oamenii se cred buni, dar nu ştiu cât de mult se amăgesc şi cât de mult riscă.
Asemeni fiului risipitor care-şi vine în fire orice om poate să cunoască itinerarul interior al convertirii, al întoarcerii la casa Tatălui. Tot sfântul Augustin afirma că Isus Cuvântul strigă să ne întoarcem la pacea care nu se pierde niciodată şi la iubirea care nu abandonează, adică la Dumnezeu.
Cum să nu ne deschidem inima la certitudinea că, fiind păcătoşi, suntem iubiţi de Dumnezeu? El nu oboseşte niciodată să ne iasă în întâmpinare, are iniţiativa de a parcurge primul calea ieşindu-ne înainte. 
Milostivirea divină nu consistă numai în iertarea păcatelor noastre: tot ea îl face pe Dumnezeu, Tatăl nostru, să ne conducă, de multe ori nu fără durere, necazuri şi teamă din partea noastră, pe calea adevărului şi a luminii, pentru că nu vrea să ne pierdem. Maria care nu a a avut nevoie de iertare, alături de acel da categoric spus lui Dumnezeu şi trăit în orice moment a trecut prin tot felul de încercări şi a devenit Mama milosstivirii. Astfel ea ne călăuzeşte ca să fim discipolii Fiului său slujind dreptăţii, reconcilierii şi păcii. Ea ni-l indică, cu simplitate şi cu inimă de mamă, unica Lumină şi unicul Adevăr: Fiul său, Isus Cristos care conduce omenirea la o deplină realizare în Tatăl său. 
Pe acest Isus, Claudiu şi cei care s-au împărtăşit l-au primit. Este primul său pas cu Isus. Se cuvine a-i încuraja pe copii şi tineri să facă tot mai mulţi paşi cu Isus şi pe urmele lui. 
Claudiu, familia Cadar, protagonista acestei duminici au adus daruri Domnului dar, mai mult decât am oferit, cu toţii am primit darurile mai multe şi mai mari ale lui Dumnezeu, cel mai mare fiind însuşi Isus. 
S-a continuat novena în cinstea lui Padre Pio, s-a amintit că farmecul hramului nu este salvat de mâncare ci de o pregătire autentică prin rugăciune, posturi şi spovadă, în centrul atenţiei fiind Domnul Dumnezeu şi slujitorul său, Padre Pio. La Liturghia de hram, ce se va celebra la ora 11 pe data de 22 septembrie cei care se împărtăşesc pot dobândi indulgenţa plenară şi harurile deosebite ale acestei sărbători. Ce bine este când fraţii în Domnul se iubesc şi-n dragoste şi pace pe lume vieţuiesc!

 A consemnat preot dr. Alois Hîrja