Grupul de Rugăciune Padre Pio

”Să fiți asemena unor mici albine spirituale, care nu aduc în stup decât miere și ceară. Casa voastră să fie toată plină de dulceață și de pace, de înțelegere, umilință și pietate în toate conversațiile voastre” (Padre Pio)

Grupurile de rugăciune ”Padre Pio” se nasc din dorința fierbinte a Sfântului Padre Pio, de a asocia câți mai mulți creștini, la viața sa de rugăciune continuă și de sacrificiu pentru binele Bisericii și al lumii întregi. O dată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Papa Pius al XII-lea a cerut tuturor să se roage pentru pace, pentru unitate și pentru salvarea lumii. Padre Pio a răspuns dorinței Sfântului Părinte, invitându-i pe toți cei care veneau să-l caute, la San Giovanni Rotondo, să ofere un timp deosebit pentru rugăciune comună, după intenția sfântului Părinte. În scurt timp în foarte multe localități din Italia și din întreaga Europă s-au format aceste grupuri de rugăciune, care se organizează după câteva reguli simple: se reunesc în mod periodic (cel puțin odată pe lună, mereu în aceeași zi), se roagă împreună, participă la Sfânta Liturghie, meditează Sfânta Scriptură. Direcțiunea spirituală a fiecărui grup este încredințată unui preot, care primește aprobarea episcopului.

Toți membrii unui grup se pot considera ”Fii spirituali ai lui Padre Pio”. Ei sunt ”pepinieră de credință, cămine de iubire, în care Cristos însuși se face prezent ori de câte ori se reunesc pentru rugăciune și pentru comuniune fraternă, sub călăuzirea propriilor păstori și directori spirituali”, așa cum le-a definit sfântul Padre Pio pe 5 mai 1966.

Casa ”Sollievo della Soferenza”, care administrează și spitalul fondat de Padre Pio, ghidează și asistă grupurile de rugăciune prezente în întreaga lume. Această formă de asociere creștină a primit și o recunoaștere oficială din partea Sfântului Părinte și un statut specific, care a intrat în vigoare la data de 4 mai 1986.

Grupurile de rugăciune ”Padre Pio” reprezintă un fenomen foarte vast, fiind una dintre cele mai mari ”rețele spirituale” din lume. Sunt un grandios edificiu spiritual, o rețea de aproximativ 3.348 de grupuri oficiale răspândite în peste 60 de țări. Grupurile de rugăciune pot fi considerate ca un sistem de ”celule de rugăciune”, distribuite în toată lumea și independente între ele.

Adresând-se grupurilor, care s-au adunat la Roma cu ocazia jubileului Milostivirii, Papa Francisc spunea: ”Voi sunteți uniți de o iubire și o recunoștință deosebită pentru Padre Pio. Sunteți recunoscători pentru că v-a ajutat să descoperiți adevărata comoară a vieții, care este iubirea lui Dumnezeu, și v-a ajutat să gustați frumusețea iertării și a milostivirii lui Dumnezeu. Aceasta este știința pe care trebuie să o învățăm în fiecare zi, pentru că este frumoasă: frumusețea iertării și a milostivirii lui Dumnezeu...grupurile voastre de rugăciune nu sunt doar un fel de locuri de întâlnire pentru a mai sta un pic împreună și pentru a se consola reciproc. Ele sunt ”focare de iubire divină”. Acestea sunt grupurile de rugăciune! Pentru că rugăciunea este o adevărată misiune, care duce focul iubirii întregii umanități. Padre Pio a spus că rugăciunea este ”forța care mișcă lumea”. Rugăciunea este o forță care face să se miște această lume. Credem noi asta? E chiar așa! Încercați! Rugăciunea, adaugă Padre Pio, ”răspândește surâsul și binecuvântarea lui Dumnezeu, peste toate tristețile și slăbiciunile noastre”.

Rugăciunea nu este, așadar, o practică bună ca să dai un pic de pace inimii; și nici nu este un mijloc pentru adobândi ceva de la Dumnezeu. Dacă ar fi  așa, ar fi o formă subtilă de egoism: eu mă rog, ca să mă simt bine, ca și cum aș lua o aspirină. Nu poate fi așa! Eu mă rog ca să obțin ceva. Asta e un fel de afacere! Nu poate fi așa! Rugăciunea este altceva, este altceva! Rugăciunea este o operă de milostivire spirituală, care vrea să ducă totul în inima milostivă a lui Dumnezeu...Rugăciunea este un dar de credință și de iubire, o mijlocire de care avem nevoi eca de pâine. Într-un singur cuvânt, rugăciunea înseamnă încredințare”(Papa Francisc 06.02.2016)

În parohia Valea Lupului, există un grup de rugăciune Padre Pio, recunoscut oficial încă din anul 2009. La începutul activității sale, ca paroh al noii parohii, părintele Alois Hârja a dorit să pună viitorul noii comunități sub ocrotirea Sfântului Padre Pio. Și roadele nu au întârziat să apară. Construcția noii Biserici și multe alte intenții s-au văzut realizate prin mijlocirea sfântului Patron. În toți acești ani grupul s-a întâlnit lună de lună, în ziua de 23 a fiecărei luni, pentru programul de rugăciune și multe opere de binefacere s-au realizat prin ofertele care s-au făcut cu această ocazie.

Acum, la ceas jubiliar, sărbătorind 100 de ani de la primirea stigmatelor și 50 de ani de la moartea Sfântului Padre Pio dorim să relansăm activitatea și spiritul grupului nostru. Îi invităm și îi primim alături de noi pe toți cei care caută să trăiască cu mai multă intensitate dorința de a se ruga și de a oferi propria slujire, în rugăciune pentru binele Bisericii și al întregii lumi, care are nevoie de mijlocirea noastră ”ca de apă”!

Dacă doriți să deveniți ”fii spirituali ai Sfântului Padre Pio”, chiar dacă nu sunteți din parohia noastră, vă rugăm să ne contactați pentru a vă înscrie în grupul nostru de rugăciune. Astfel veți putea fi uniți cu noi în rugăciune în fiecare zi de vineri, când oferim intențiile pe care le primim prin devoțiunea la Sfântul Padre Pio, și în fiecare zi de 23 ale lunii, când ne întâlnim pentru ora noastră specială de rugăciune.

”Să fiți perseverenți și uniți în rugăciune. Altfel există riscul să cauți sprijin în altă parte: în bunurile materiale, în bani, în putere. Și așa puterea evangheliei se stinge, bucuria dispare și inimile devin plictisitoare. Voi vreți să aveți o inimă plictisitoare? Vreți să aveți o inimă plină de bucurie? Rugați-vă! Aceasta este rețeta!” (Papa Francisc 06.02.2016)

Scrisoarea Pr. Alois Hârja cu ocazia centenarului primirii stigmatelor și a cincizeci de ani de la trecerea la cele veșnice al Sf. Padre Pio

La scurt timp după ce Preasfințitul a fost de acord, ca patron al comunității romano-catolice din Valea Lupului să fie ”sfântul Pius de Pietrelcina”, s-au făcut demersurile necesare pentru a înființa un grup de rugăciune.

Până acum, numărul celor din grupul de rugăciune de la Valea Lupului nu a fost numeros, dar ne-am străduit să avem un grup evlavios. De fapt, de la Padre Pio se poate învăța că, aceasta este o calitate esențială a unui grup și a unui creștin: rugăciunea. Aceasta aprecia papa Benedict al XVI-lea când afirma: asemenea tuturor oamenilor mari, Padre Pio a devenit el însușii rugăciune în suflet și trup. Zilele sale erau un rozariu trăit, adică o meditație continuă și o asimilare a misterelor lui Cristos în unire spirituală cu Sfânta Fecioară Maria. Astfel se explică cum în mod special au fost prezente în el toate darurile supranaturale și concretețea umană. Și totul avea culmea sa în celebrarea Sfintei Liturghii: acolo el se undea pe deplin cu Domnul mort și înviat. De la rugăciune, ca de la un izvor mereu viu, țâșnea din belșug caritatea. Iubirea pe care el o purta în inimă și o transmitea altora era plină de tandrețe, mereu atentă la împrejurările reale ale persoanelor și ale familiilor. În mod special față de cei bolnavi și suferinzi hrănea atenția specială a Inimii lui Cristos, și tocmai de aici a avut originea și s-a format proiectul unei mari opere dedicată mângâierii suferinței.

Grupul din Valea Lupului – Iași s-a constituit la 23 octombrie 2008 și a fost primit în Asociația internațională la 22 ianuarie 2009. Chiar de la începuturi, pornind de la promisiunea lui Isus, a fost susținută convingerea că este bine și util a ne ruga împreună. Membrii grupului se întâlneau pe data de 21, a fiecărei luni, iar în ziua de 23, a oricărei luni, grupul era unit pentru câte o oră de rugăciune urmată de Sfânta Liturghie. Așadar, scopul principal al grupurilor de rugăciune, chiar dacă nu cel exclusiv, este acela de a se ruga. „Căci unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt și eu în mijlocul lor” (Mt 18,20). Aceste momente pot conlucra la schimbarea în bine a propriei persoane și treptat a altora. Această convingere este promovată și de sfântul patron: Să fiți ca niște mici albinuțe spirituale, care nu poartă decât cu ele albină și ceară. Casa voastră să fie plină de dulceață, de pace, înțelegere, umilință și pietate în toate conversațiile voastre.

Alături de rugăciunea atât de necesară eficienței activității pastorale, grupul de rugăciune, ca o turmă mică, a încercat să fie ca un ferment motivat de Evanghelia lui Isus, între ceilalți pentru a aduna și pe alții la Dumnezeu, cât și pentru a încuraja și a lumina. Timpurile noastre nu pretind mai puțin zel din partea laicilor, ci, dimpotrivă, condițiile actuale cer ca ei să desfășoare un apostolat tot mai intens și mai vast (Apostolicam actuositatem, n. 1). Vocile timide, dar sincere, ale membrilor grupului au devenit tot mai clare la cei care au participat la lectio divina, sau au rămas firave dar de folos la acele persoane care au înțeles că pot fi utile oferind cuvintele Domnului.

Statutul preluat de la Grupul central a oferit cadrul necesar și finalitățile activităților celor din grupul de la Valea Lupului. Scopurile, mai mult sau mai puțin realizate, au fost în centrul atenției în anii de până acum:

- adeziune deplină și necondiționată față de doctrina Bisericii Catolice, ghidată de Papă și de episcopi;

- ascultare față de Papă și față de episcopi, a căror portavoce în interiorul Grupului este preotul director spiritual numit de episcop sau parohul locului;

- rugăciune cu Biserica, pentru Biserică și în Biserică, cu participarea activă la viața liturgică și în mod serios trăită ca și culme a comuniunii intime cu Dumnezeu;

- reparare prin participarea la suferințele lui Cristos, conform învățăturii sfântului Paul;

- caritate înfăptuită și laborioasă pentru alinarea celor suferinzi și nevoiași ca actualizare practică a carității față de Dumnezeu.

Timide au fost și operele caritative. Uneori chiar adulții depind de vârsta și experiența locală a grupului, care se apropie abia de vârsta adolescenței. Oricum, cei mai implicați pot mărturisi pe bună dreptate și-au dat seama că rugăciunea este bază a vieții adevărat creștine, că rugăciunea „cu Biserica, pentru Biserică și în Biserică” devine mai plăcută; și, nu în cele din urmă au putut constata că Împărăția lui Dumnezeu se realizează conform învățăturii lui Isus când se colaborează;

Imitându-l pe Padre Pio, membrii grupului și-au dat seama că ascultarea și comuniunea nu implică mai puțină inteligență din partea creștinului ci dimpotrivă maturitatea celui care l-a găsit pe cel mai bun Învățător.  Pentru ca dincolo de slăbiciunile fiecăruia dintre noi, nu este ușor, să dăm mărturie despre acel spirit de adeziune deplină și necondiționată față de doctrina Bisericii catolice, condusă de Sfântul Părinte Papa și de episcopi, așa cum a susținut mereu Fondatorul.

Cu adevărat se poate observa că adevărata rugăciune nu ne izolează de oameni și de problemele lor concrete. Creștinul în timp ce se adresează Tatălui ceresc, nu poate să nu fie în unire intimă, profundă cu ceilalți frați. Astfel rugăciunea adoratoare îndreptată către Dumnezeu, ne ajută să fim aproape, să atingem cu mâna structura noastră precară, din care țâșnește nevoia de caritate fraternă, care ne stimulează să ne deschidem celorlalți ca să găsim toate instrumentele și modurile adecvate pentru binele lor spiritual și chiar fizic. Caritatea față de Dumnezeu găsește actualizarea concretă în caritatea care înfăptuiește și lucrează în favoarea celor suferinzi și nevoiași. Există și astăzi prea multă sărăcie, foame, boală, marginalizare - fenomene care trebuie să fie diminuate. Dar, fiecare dintre noi, în spiritul acceptării suferinței și a sacrificiilor inerente practicării vieții creștine, trebuie să se dedice în mod generos operelor de caritate, animate de credința, care în cel sărac, în bolnav, în cel nevoiaș scot la iveală imaginea suferindă a lui Isus, care a proclamat că orice gest de solidaritate și înțelegere, îndreptat către cei flămânzi, însetați, străini, goi, bolnavi, pușcăriași, îl consideră ca pentru el însuși  (cf. Mt 25, 31-46).

Rămâne un ideal ca membrii “grupurilor de rugăciune” să manifeste cu claritate și cu curaj ceea ce sunt, adică, să arate tot mai clar, că sunt creștini autentici și zeloși, “prin viață, obiceiuri, prin speranță, prin caritate!”

Biserica s-a născut pentru ca, răspândind pe între pământul împărăția lui Cristos, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, să-i facă pe toți oamenii părtași la răscumpărarea mântuitoare și prin ei omenirea întreagă să-i fie supusă lui Cristos întru adevăr. Îndatorirea și dreptul laicilor de a fi apostoli decurg din însăși unirea lor cu Cristos, Capul. Așadar, tuturor creștinilor le este impusă nobila sarcină de a lucra neîncetat pentru ca vestea divină a mântuirii să fie cunoscută și primită de toți oamenii, pe întreg pământul (cf Apostolicam actuositatem, nn. 2 și 3). 

Pr. Dr. Alois Hârja

Primul paroh al Bisericii ”Padre Pio”

întemeietorul Grupului de Rugăciune

 ”Padre Pio” din Valea Lupului