Campus Copii 2018
În săptămâna 18-22 iunie s-a desfășurat în parohia ”Sfântul Padre Pio”, din Valea Lupului, prima ediție, din ceea ce sperăm că va deveni o tradiție a campusului de vară dedicat copiilor. Au participat 40 de copii și 15 animatori, ajutați de 3 seminariști de la Seminarul ”Don Orione” din Iași.
”Limpede nu vezi decât cu inima.
Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor”
Tema campusului ”Cu micul Prinț pe planeta inimii”, ne-a oferit posibilitatea să conducem copiii pe drumul anevoios al cunoașterii de sine, pentru a descoperi capacitatea lăuntrică de a privi și de a înțelege viața, dincolo de aparențe. Povestea ”Micul Prinț” a lui Antoine de Saint Exupery, activitățile practice, bansurile și jocurile, dar mai ales timpul petrecut împreună de-a lungul întregii zile și momentele de rugăciune comună au reprezentat un adevărat laborator interior, ale cărui reacții sperăm să precipite în timp și să limpezească ”ochii inimii” pentru a ”pătrunde miezul lucrurilor”.
În aceste zile, Micul Prinț ne-a învățat că trebuie să avem o ”privire pătrunzătoare”. Copiii au înțeles că pe lângă ochii trupului noi mai avem încă două perechi de ochi: ai minții și ai inimii. Natura ne-a înzestrat cu ochii trupului, școala educă ochii minții iar Biserica pe cei ai inimii. ”Oamenii serioși” văd doar aparențele, cei ”dezghețați” înțeleg și gustă sensul lor ascuns. Dacă pentru ochii minții sunt necesari cel puțin doisprezece ani de școală, de cât timp va fi oare nevoie pentru a deschide și a vedea cu ochii inimii?
Inima nu este doar un mușchi care bate ritmic în coșul pieptului, așa cum îl vedem cu ochii trupului la ecograf. Nu este nici doar organul care pune în mișcare sistemul circulator așa cum învățăm la anatomie. Inima este și centrul emoțiilor și al sentimentelor noastre cele mai profunde. Inima este ca o planetă minusculă pe care se află vulcanii temperamentului nostru, care trebuie curățați în fiecare zi și în care se ascund multe semințe. Semințe de flori frumoase dar și semințe de baobabi, care, dacă nu sunt smulși la timp, distrug întreaga planetă, aruncând-o în aer. Și mai există în adâncul inimii floarea cea mai frumoasă, dar și foarte pretențioasă, a iubirii lui Dumnezeu, care trebuie pusă sub ”clopotul de sticlă” al Cuvântului și al rugăciunii, pentru a o feri de ”curenții reci” ai lumii.
”Dă-mi, Doamne, ochi care să vadă un cer nou, un cer senin, pentru a privi spre înălțimi”, a fost rugăciunea pe care am cântat-o și am bansat-o în fiecare zi. Dacă cu ochii minții ”vedem” că pământul se învârte în jurul soarelui, deși ochii trupului ”văd” exact contrariul, cu ochii inimii ”vedem” că iubirea este mai puternică decât ura, că binele este mai puternic decât răul și că Dumnezeu este mai real decât lumea, deși ochii trupului, și uneori chiar și cei ai minții, ”văd” altceva. A vedea cu inima înseamnă a ”îmblânzi lumea”, adică a ”crea legături”, a deveni prieteni și nu stăpâni, tirani, vedete sau businessmani, tot mai triști, înstrăinați și izolați unii de alții. Însă pentru a vedea cu inima e nevoie de multă ”disciplină” și ”educație spirituală”. Campusul doar ne-a făcut din nou conștienți de asta!
”Experimentul” laboratorului nostru estiv, nu ar fi fost posibil fără contribuția celor care au furnizat ”materia primă”: părinții, care au avut încredere și ne-au lăsat copiii în această săptămână; și fără contribuția celor care ne-au asigurat condițiile optime pentru desfășurarea lui: sora Ana, care s-a ocupat de toate aspectele practice ale organizării și a avut grijă de fiecare copil în parte; animatorii care au sacrificat o săptămână pentru a sta alături de copii și a da în mintea lor; binefăcătorii care au asigurat suportul material și toate acele mame și persoane de bunăvoință, care au trebăluit în bucătărie pentru a asigura masa de prânz și gustările pentru copii! Domnul să răsplătească însutit dărnicia voastră!
Fotografii din timpul campusului:
Bansul principal al campusului:
0 Comentarii