Lumea îmbătrânește dar Mirele nu va întârzia

            Duh al lui Dumnezeu, care la începuturile creației pluteai peste abisurile universului și transformai într-un surâs de frumusețe dezordinea buimacă a materiei, coboară încă o dată peste pământ și dă-i freamătul începuturilor.
            Atinge cu aripa gloriei tale, această lume care îmbătrânește. Netezește-i ridurile. Leagă-i rănile scrijelite de egoismul nemăsurat al omului. Alină-i cu untdelemnul blândeții arsurile adânci. Redă-i mantia splendorii antice, pe care am sfâșiat-o cu violențele noastre, și revarsă peste trupu-i  vestejit amfore de parfum.
            Pătrunde toate lucrurile și cuprinde-le inima. Fă-ne să simțim suferinda-ți prezență în geamătul pădurilor defrișate, în urletul mărilor poluate, în plânsul râurilor secate, în oribila senzație a întinderilor de ciment și de bitum.
            Restituie-ne bucuriei Creației. Revarsă-te fără măsură peste toate suferințele noastre. Eliberează-te încă o dată peste bătrâna lume în pericol. Și deșertul în sfârșit va de veni grădină, în grădină va înflori arborele dreptății, iar fructul dreptății va fi pacea.
           
            Duhule Sfinte, care îmbrăcai în lumină profeții și aprinde-ai cuvinte de foc pe buzele lor, întoarce-te și vorbește-ne despre speranță. Sfărâmă crusta dependenței noastre de exil. Reaprinde-ne în inimi nostalgia patriei pierdute.
            Spulberă temerile noastre. Trezește-ne din complicitatea la rău. Eliberează-ne de trista nepăsare față de exploatarea celor săraci. Ferește-ne de tragedia de a ajunge să recunoaștem în inimile noastre primele focare ale nedreptății și ale violenței.

            Dă-ne bucuria să înțelegem că tu nu vorbești doar de la microfoanele Bisericilor noastre. Că nimeni nu poate emite pretenția că te stăpânește. Că, dacă este  adevărat că semințele Cuvântului sunt răspândite peste tot pământul, la fel de adevărat este faptul că gemetele tale se exprimă în lacrimile musulmanilor, dar și adevărurile budiste, în iubirea hindușilor dar și în surâsul idolatrilor, în cuvintele bune ale păgânilor dar și în corectitudinea ateilor.

            Duhule Sfinte care ai pătruns sufletul Mariei pentru a ne oferi primul model al modului în care într-o zi aveai să pătrunzi Biserica, și acolo ți-ai stabilit noua locuință, fă-ne capabili de entuziasm.
            Dă-ne simțul dăruirii de sine, adică al deschiderii față de lume, care nu este un loc al condamnării, ci scopul ultim al acelei iubiri nestăvilite pentru care Biserica a fost instituită.
            Iar dacă trebuie să traversăm oceanul care ne separă de alte culturi și mentalități, suflă Tu în pânzele sufletului nostru, pentru ca desprinzând pârghiile care ne leagă de vechile noastre prejudecăți, să ne anime un nou entuziasm misionar. Iar dacă trebuie să călătorim pe uscat, dă-ne aripi la picioare, pentru ca, asemenea Mariei, să ajungem în grabă în cetate. Cetatea pământească pe care tu o iubești cu atâta ardoare, care nu este refugiul celor condamnați, ci a acelora alături de care să învățăm să suferim pentru a duce la împlinire opera răscumpărării.

            Duh al lui Dumnezeu, care la râul Iordan ai coborât în plinătate peste Cristos și l-ai proclamat Mesia, vino și peste acest popor sacerdotal adunat în fața ta. Împodobește-l cu veșmântul harului. Consacră-l prin ungerea sfântă și trimite-l ”să ducă vestea cea bună celor săraci, să vindece rănile inimilor sfâșiate, să proclame libertatea sclavilor, eliberarea prizonierilor, și să anunțe anul de îndurare al Domnului” (cfr. Lc 4,18-19).
            Dacă Cristos a folosit aceste cuvinte ale profetului Isaia în sinagoga din Nazaret pentru a se prezenta pe sine și mesajul său, înseamnă că și Biserica trebuie să se facă solidară cu cei suferinzi, cu cei săraci, cu cei oprimați, cu cei slabi, cu cei înfometați, și cu toate victimele violenței.
            Fă-ne să înțelegem că cei săraci sunt poarta de intrare prin care tu, Duh al lui Dumnezeu, te reverși asupra realității umane și o recreezi.
            Ferește, te rugăm, Mireasa ta de sacrilegiul de a crede că alegerea celor ultimi, ar fi doar un opțional, și nu rana lui Cristos prin care forța lui Dumnezeu pătrunde în lume și începe opera de mântuire.

            Duhule Sfinte, darul lui Cristos murind pe Cruce, fă ca Biserica să demonstreze cu curaj faptul că te-a moștenit cu adevărat. Țintuiește-o la picioarele tuturor crucilor, acelor singuri sau a popoarelor. Inspir-i cuvinte și tăcere potrivite, pentru ca să știe să dea sens durerii oamenilor. Astfel ca fiecare sărac să înţeleagă că lacrimile sale nu curg în zadar şi să repete cu psalmistul: „Lacrimile mele, au ajuns la tine Doamne” (Ps 65,9)
            Fă-o protagonista neobosită a coborârilor de pe cruce, pentru ca corpurile rănite ale suferinzilor să găsească mângâiere pe genunchii ei de mamă. În acele momente pune-i pe buze cântece de speranţă.
Şi fă-o să nu se ruşineze niciodată de Cruce, ci să privească mereu spre dânsa ca spre antena navei sale, ale cărei pânze le umfli Tu şi o împingi cu încrede spre larg.

            Duh al Rusaliilor, trezeşte în noi vechea misiune a profeţilor. Fărâmă sigiliul de pe buzele noastre, înţepenite de prudenţe omeneşti. Fă să curgă în venele noastre dispreţul faţă de orice fel de compromis. Şi dă-ne dezgust pentru linguşirea celor care deţin puterea.
            Fereşte-ne de ambiguitate. Dă-ne harul să ne fie silă de păcatele noastre. Pune sigilul autenticităţii tale pe mărturiile noastre. Fă-ne să ne fie ruşine de cuvintele noastre, dacă ele nu se verifică în faptele noastre.

            Sfarmă lacătele cenacolelor noaste. Ajută-ne să întrezărim licărirea flăcărilor tale în procesele de purificare care se întâmplă în toate colţurile pământului. Deschide-ne încrederii ecumenice. Şi fă ca în toţi oamenii de bună voinţă să descoperim urmele trecerii tale.

            Duh al Domnului, darul celui Înviat apostolilor din Cenacol, aprinde pasiunea în viaţa preoţilor tăi. Întrepătrunde cu prietenii mature singurătatea lor. Fă-i să iubească pământul, şi fă-i îndurători cu toate slăbiciunile sale.
            Mângâie-i cu recunoştinţă din partea oamenilor şi cu untdelemnul comuniunii fraterne. Refă-i în ostenelile lor, pentru ca să nu găsească un alt sprijin mai dulce, decât umerii Maestrului. Eliberează-i de teama că nu vor reuşi.
            Ochii lor să lucească chemarea transparenţei divine. Inima lor să freamăte curaj şi gingăşie. Mâinile lor să lase crisma pe tot ce ating.
            Fă ca trupurile lor să strălucească de bucurie. Îmbracă-i cu veşmântul de nuntă. Încinge-i cu centuri de lumină.
            Pentru că, pentru ei şi pentru toţi, Mirele nu va întârzia!
(Non c’e fedeltà senza rischio, 156-158)