În
săptămâna 18-22 iunie s-a desfășurat în parohia ”Sfântul Padre Pio”, din Valea
Lupului, prima ediție, din ceea ce sperăm că va deveni o tradiție a campusului
de vară dedicat copiilor. Au participat 40 de copii și 15 animatori, ajutați de
3 seminariști de la Seminarul ”Don Orione” din Iași.
”Limpede nu vezi decât cu inima.
Ochii nu pot să
pătrundă-n miezul lucrurilor”
Tema
campusului ”Cu micul Prinț pe planeta
inimii”, ne-a oferit posibilitatea să conducem copiii pe drumul anevoios al
cunoașterii de sine, pentru a descoperi capacitatea lăuntrică de a privi și de
a înțelege viața, dincolo de aparențe. Povestea ”Micul Prinț” a lui Antoine de
Saint Exupery, activitățile practice, bansurile și jocurile, dar mai ales
timpul petrecut împreună de-a lungul întregii zile și momentele de rugăciune
comună au reprezentat un adevărat laborator interior, ale cărui reacții sperăm
să precipite în timp și să limpezească ”ochii
inimii” pentru a ”pătrunde miezul
lucrurilor”.
În
aceste zile, Micul Prinț ne-a învățat că trebuie să avem o ”privire pătrunzătoare”. Copiii au
înțeles că pe lângă ochii trupului noi mai avem încă două perechi de ochi: ai
minții și ai inimii. Natura ne-a înzestrat cu ochii trupului, școala educă
ochii minții iar Biserica pe cei ai inimii. ”Oamenii serioși” văd doar
aparențele, cei ”dezghețați” înțeleg și gustă sensul lor ascuns. Dacă pentru
ochii minții sunt necesari cel puțin doisprezece ani de școală, de cât timp va
fi oare nevoie pentru a deschide și a vedea cu ochii inimii?
Inima
nu este doar un mușchi care bate ritmic în coșul pieptului, așa cum îl vedem cu
ochii trupului la ecograf. Nu este nici doar organul care pune în mișcare
sistemul circulator așa cum învățăm la anatomie. Inima este și centrul emoțiilor
și al sentimentelor noastre cele mai profunde. Inima este ca o planetă
minusculă pe care se află vulcanii temperamentului nostru, care trebuie
curățați în fiecare zi și în care se ascund multe semințe. Semințe de flori
frumoase dar și semințe de baobabi, care, dacă nu sunt smulși la timp, distrug
întreaga planetă, aruncând-o în aer. Și mai există în adâncul inimii floarea
cea mai frumoasă, dar și foarte pretențioasă, a iubirii lui Dumnezeu, care
trebuie pusă sub ”clopotul de sticlă” al Cuvântului și al rugăciunii, pentru a
o feri de ”curenții reci” ai lumii.
”Dă-mi, Doamne, ochi care să vadă un cer nou,
un cer senin, pentru a privi spre înălțimi”, a fost rugăciunea pe care am
cântat-o și am bansat-o în fiecare zi. Dacă cu ochii minții ”vedem” că pământul se învârte în jurul
soarelui, deși ochii trupului ”văd”
exact contrariul, cu ochii inimii ”vedem”
că iubirea este mai puternică decât ura, că binele este mai puternic decât răul
și că Dumnezeu este mai real decât lumea, deși ochii trupului, și uneori chiar
și cei ai minții, ”văd” altceva. A
vedea cu inima înseamnă a ”îmblânzi lumea”,
adică a ”crea legături”, a deveni
prieteni și nu stăpâni, tirani, vedete sau businessmani, tot mai triști,
înstrăinați și izolați unii de alții. Însă pentru a vedea cu inima e nevoie de
multă ”disciplină” și ”educație spirituală”. Campusul doar ne-a
făcut din nou conștienți de asta!
”Experimentul”
laboratorului nostru estiv, nu ar fi fost posibil fără contribuția celor care
au furnizat ”materia primă”: părinții, care au avut încredere și ne-au lăsat
copiii în această săptămână; și fără contribuția celor care ne-au asigurat
condițiile optime pentru desfășurarea lui: sora Ana, care s-a ocupat de toate
aspectele practice ale organizării și a avut grijă de fiecare copil în parte;
animatorii care au sacrificat o săptămână pentru a sta alături de copii și a da
în mintea lor; binefăcătorii care au asigurat suportul material și toate acele
mame și persoane de bunăvoință, care au trebăluit în bucătărie pentru a asigura
masa de prânz și gustările pentru copii! Domnul să răsplătească însutit
dărnicia voastră!
Fotografii
din timpul campusului:
Bansul
principal al campusului:
0 Comentarii