Suferința, atât de prezentă în viața Sfântului Padre Pio, îi era ”dragă” pentru că era trăită în lumina Crucii lui Cristos și era primită ca garanție a iubirii divine. Conștiința că el trebuia să sufere împreună cu Cristos, pentru a-l ajuta să poarte crucea asemenea lui Simon din Cirene și că el a fost ales că sa-l ajute în ”marele comerț al mântuirii sufletelor”, reprezintă tot sensul vieții sale.

Suferința este comună tuturor oamenilor. Nu este nimeni pe pământ care să poată spune că nu a suferit niciodată în viața sa. Durerile omului pot fi de natură fizică, psihică sau spirituală. Tipul de suferință sunt atât de variate, și toți știu despre ce este vorba, pentru că toți au făcut experiența ei. Toată viața Sf. Padre Pio a fost o formă de suferință: dureri fizice, provocate de sănătatea sa șubredă; dureri fizice supranaturale, provocate de lupta fizică cu diavolul; suferința fizică provocată de ”harul special” al stigmatelor, care ia-u străpuns mâinile, picioarele și coasta; suferințe spirituale și morale: noaptea obscură a credinței, teama provocată de păcatele și de spovezile sale, precum și teama de a nu înșelat și de a nu înșela pe alții; și el a suferit la moartea celor dragi, dar și din cauza neînțelegerii și a calomniilor la adresa lui. Vom încerca să spicuim câteva fragmente, din multele scrisori pe care Padre Pio le-a trimis directorilor săi spirituali, Părintele Benedict și Părintele Augustin, în care putem descoperi ce a însemnat durerea pentru el.

”Bucurați-vă, părinte, pentru că sunt mulțumit mai mult ca niciodată în suferință, și dacă nu aș asculta glasul care-mi vine din inimă, i-aș cere lui Isus să-mi dea mie toată tristețea oamenilor: însă eu nu voi face lucrul acesta, pentru că mă tem că ar fi prea egoist din partea mea, dorind pentru mine lucrul cel mai bun: durerea. În durere Isus ne este cel mai aproape; el ne vede, el este cel care vine să cerșească dureri și lacrimi…, de care are nevoie pentru suflete” (Ep 1, 270).

Durerea pentru Padre Pio este ”partea cea mai bună” din ceea ce viața poate să-ți ofere! Această afirmație pentru noi pare o nebunie! Însă dacă citim, cu atenție, mai departe, sfântul frate explică și motivul: ”în durere Isus este mai aproape, el ne vede, el este cel care vine să cerșească dureri și lacrimi…, de care are nevoie pentru suflete”. Se înțelege astfel că, în momentele de durere, Padre Pio experimentează o mai intensă apropiere de Domnul, chiar dacă, în această scrisoare nu descrie cum trăiește această prezență particulară. Ceea ce simte totuși, nu este doar o formă de consolare spirituală ci mai degrabă o profundă experiență de încredere în Domnul care, așa cum spune Padre Pio, cerșește suferința noastră pentru ”binele sufletelor”. Sfântul frate este pătruns de conștiința că durerea nu trebuie doar suportată cu răbdare. Pentru el durerea devine un mod de a participa la răscumpărarea lumii realizată de Cristos pe Cruce. Pentru Padre Pio durerea este izvor de și mai multă iubire.

În acest sens, sfântul scrie, într-o altă scrisoare: ”Credeți-mă, părinte, că suferințele pentru mine sunt un izvor de fericire! Isus însuși vrea, pentru el, suferințele mele. Are nevoie de ele pentru suflete. Însă mă întreb ce fel de alinare îi pod aduce suferințele mele?! Ce destin! Oh, prea-scumpul meu Isus, la ce înălțimi a ridicat sufletul meu! Mă bucur că pot să trăiesc acest dar pe care Isus l-a făcut sufletului meu! Mă preocupă doar gândul că Dumnezeu se apleacă atât de mult ca să cerșească durerea de la o creatură atât de slabă!” (Ep. I, p. 307).

Aici putem vedea și mai bine uimirea Sfântului Padre Pio, pentru că ajunge să înțeleagă că suferințele sale slujesc pentru binele sufletelor  și gratitudinea pentru că a fost chemat la o misiune atât de înaltă, să aducă alinare Mântuitorului și lumii, strivită de suferință!
În multe din miile de scrisori ale sfântului, putem că vedea că el era perfect conștient de valoarea suferinței trăită în lumina Crucii Răscumpărătorului. Suferința care a intrat în lume, din cauza păcatului originar, și pe care Domnul o permite, devine, dacă este trăită cu înțelepciunea Crucii lui Cristos, manifestarea celei mai pure și mai profunde forme de iubire, imitarea și unirea deplină cu Cristos, unica cale de mântuire pentru sine și pentru lumea întreagă. Cine nu știe ”să-și ia Crucea”, adică tot ceea ce înseamnă suferință pe acest pământ, și ”nu-l urmează pe Domnul, nu poate fi discipolul său” (Mt 10, 38), nu poate deci să se considere creștin. Ceea ce îi distinge, așadar pe creștini, nu este faptul de a suferi mai puțin decât alții, ci de a suferi într-un alt mod, cu Cristos și în Cristos, pentru a avea parte de gloria lui, adică de plinătatea iubirii sale, încă de pe acest pământ! (Rm 8, 17)