Meditația Sfântului Padre Pio
în fața grotei nașterii Mântuitorului

       La miezul nopții, în anotimpul cel mai aspru, în grota cea mai rece, care este mai degrabă adăpost pentru animale decât pentru o creatură umană, venea în lume, la împlinirea timpurilor, Mesia cel promis, Salvatorul omenirii. 
      Nimeni nu strigă în jurul lui; un bou și un măgar doar încălzesc pruncul nou născut; o umilă femeie și un obosit și sărac bărbat se apleacă minunați asupra lui.
      Nu se aude decât scâncetul și plânsul Dumnezeului prunc, și cu aceste lacrimi el oferă justiției divine începutul ispășirii pentru răscumpărarea noastră. De mai bine de patruzeci de secole el este așteptat; cu adânci suspine profeții din vechime au implorat venirea lui; scriitorii sacri au prevestit în mod clar locul și epoca nașterii sale și totuși în jurul său este atâta tăcere și pare că nimeni nu realizează ceea ce se întâmplă. Doar mai târziu ajung la el păstorii, care se aflau în apropiere pentru că vegheau turmele, după ce le-a fost vestit miracolul și au fost îndemnați să meargă și ei la grotă.
      Cât de multe și cât de profunde sunt, creștinilor, învățămintele pe care ni le oferă grota din Betleem. O, cât de mult ar trebui să se aprindă de iubire inimile pentru cel care s-a făcut tandrețe pentru noi! O, cât de mult ar trebui să ardem de dorința de a-i aduce pe toți oamenii în fața acestei grote, locaș al regelui regilor, mai strălucitoare decât orice casă regală pentru că este însăși lăcașul și tronul lui Dumnezeu! Să-i cerem pruncului divin să ne pătrundă de umilință, pentru că doar prin această virtute vom putea gusta acest mister al tandreții divine. 
      Strălucesc palatele mândrului Israel, și totuși nu acolo vine în lume Lumina! Îngâmfați de omenească trufie, îmbrăcată în aur și veșminte scumpe, sunt cei mari ai națiunii iudee; prea plini  de searbădă știință și mândrie preoții sanctuarului, în ciuda sensului adânc aș scripturilor, așteaptă un Salvator prea uman, care să vină în lume cu putere și mărire omenești!