În parohia noastră, în perioada 24-29 iunie, s-a desfășurat campusul de vară pentru copii cu tema: Cu ochii lui Marcelino, întrbările mari ale celor mici. Un număr de patruzeci și șase de copii, de la trei la zece ani, însoțiți de un grup de treisprezece animatori adolescenți, ajutați de trei seminariști de la Seminarul don Orione, s-au întâlnit zi de zi în curtea parohiei, s-au cunoscut, s-au jucat, s-au distrat dar, mai ales, au parcurs alături de Marcelino, personajul principal al filmului „Marcelino pan y vino”, un itinerariu profund, de cunoaștere și de înțelegere, ale unora dintre cele mai serioase întrebări dintotdeauna ale omului: suferința, moartea, credința ca întâlnire cu Dumnezeu și mântuirea prin credință. Programul, între orele nouă și șaptesprezece, a cuprins momente de rugăciune, dans, jocuri, cateheză și ateliere de creație, prin care copii au exprimat gândurile și trăirile provocate în ei de întâlnirea cu Marcelino.

    Organizarea programului a urmat cu fidelitate desfășurarea filmului, vizionat în prima zi a campusului. Am încercat să punctăm câteva detalii importante al scenariului, care fac din acest film o adevărată capodoperă cinematografică dar și o splendidă parabolă a experienței creștine.

    Totul începe cu istoria a trei călugări franciscani, care doresc să transforme un castel ruinat, în urma unui război, în mănăstire și sunt primiți cu bucurie. Primarul recunoaște în ei pe cei care-i pot ajuta pe oameni să fie mai buni. Împreună cu cei mici am încercat să înțelegem care a fost rolul Bisericii de-a lungul istoriei și mai ales care este rolul ei astăzi. Apoi modul în care Marcelino, abandonat la poarta mănăstirii, a fost respins de către cei din sat și primit, în cele din urmă cu bucurie de către frați, surprinde câteva tipuri de caracter pe care le întâlnim și astăzi din ce în ce mai mult: cei indiferenți, cei egoiști și cei orgolioși și răi. Copii au avut de realizat câte o cărămidă, din carton, pe care au scris sau au desenat ce reprezintă pentru ei Biserica. Cu aceste cărămizi au construit un turn de biserică, prin care au înțeles că fiecare dintre ei reprezintă o piatră vie a Bisericii, chemată și astăzi să-i ajute pe oameni să fie mai buni.

    Istoria lui Marcelino este scandată în patru momente importante. Acestea au fost și etapele itinerarului formativ al campusului: suferința și răutatea; vindecarea prin speranță; cunoașterea lui Dumnezeu în chipul suferind al lui Cristos; mântuirea prin relația și dialogul personal cu Isus.

    Întâlnirea cu o mamă provoacă în Marcelino o suferință neînțeleasă, care îl transformă dintr-un copil fericit într-unul rău. Devine violent, se plictisește, se refugiază într-o lume imaginară și le face necazuri fraților. În cele de urmă o mușcătură de scorpion îl aduce în pragul morții. Copii au înțeles că răutatea pe care o văd în ei și în lume este consecința unei suferințe, de multe ori neînțeleasă și nerecunoscută. O nostalgie sfâșietoare se cuibărește, mai devreme sau mai târziu, în viața fiecărui copil și crește odată cu el. „E lipsă a ce această lipsă, o inimă, care deodată mă inundă?” (Mario Luzi). Nostalgia după iubirea eternă a lui Dumnezeu, îndepărtat din educația și din cultura modernă, este ca un scorpion al cărui venin otrăvește toată viața. Fiecare copil a realizat un scorpion din hârtie origami, pe care a scris durerea cea mai profundă care îi întristează sufletul.

    Marcelino se vindecă atunci când Superiorul mănăstirii îl asigură că va putea să-și întâlnească mama, în cer. Speranța creștină a cerului este leacul pentru tristețea lumii moderne. Animat de speranță, Marcelino explorează cu tot mai mult curaj lumea în care trăiește, până când descoperă un răstignit vechi, depozitat de frați în podul mănăstirii.

    Aici are loc cel mai profund și mai delicat moment al povestirii. În chipul lui Cristos de pe cruce Marcelino recunoaște iubirea unui Dumnezeu, care a ales să sufere, pentru noi și împreună cu noi. A-l întâlni pe Isus, înseamnă a descoperi în spatele suferinței, o lumină și o căldură nouă, prin care recunoști un sens adânc al propriei suferințe și al lumii întregi. Cristos nu ne mântuiește de suferință ci prin suferință. Prezența lui Cristos în viața creștinului este o bine-cuvântare. Este un Cuvânt care face Bine. Adică dă un sens, la ceea ce aparent sens nu are și astfel ne tulbură și ne împietrește. Nu există alternativă. Ori ne apropiem cu răbdare și încredere, zi de zi, până când Cristos chiar ne vorbește. Ori ne scufundăm tot mai mult în golul rece și cinic, al nimicului pe care se construiește o lume, care nu mai crede în Dumnezeu.

    Copii au realizat o cruce tridimensională iar la jocul final au descoperit, după ce au avut de trecut mai multe probe, cuvintele pe care Isus i le-a spus lui Marcelino și continuă să le spună fiecăruia dintre noi, atunci când ajungem să avem un profund dialog cu El: „tu ești un copil bun, și eu te voi binecuvânta”.

    Campusul s-a încheiat cu Sfânta Liturghie din sărbătoarea Sfinților Pentru și Paul. Copiii au recapitulat la predică itinerarul parcurs și au prezentat la altar rodul și imaginea muncii lor din această săptămână. A urmat o mică reprezentare pentru părinți a imnurilor și a bansurilor învățate, iar la sfârșit toată comunitatea a luat parte la picnic-ul organizat în grădina parohiei.

    Îi mulțumim Domnului pentru că și acest campus a decurs fără incidente și ne-a permis să le oferim copiilor momente de autentică bucurie creștină. Le mulțumim tuturor binefăcătorilor care au asigurat alimentele, fructele și dulciurile pentru copii. O mulțumire deosebită îi aducem sorei Ana și voluntarilor care s-au implicat în organizarea și buna desfășurare a întregului program.