Lecturile de astăzi leagă venirea Domnului de modul în care facem drumul vieții și de care tip de forță alegem să adoptăm în evaluările și în alegerile noastre. Care dintre noi și-ar dori să se găsească, chiar și din întâmplare, în interiorul acelei case care nu poate să reziste loviturilor furtunilor și a dezastrelor?

Însă oricine ascultă aceste cuvinte ale mele, şi nu le împlineşte, va fi asemenea cu bărbatul necugetat care şi-a construit casa pe nisip. A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea şi ea s-a prăbuşit. Iar prăbuşirea ei a fost mare" (Mt 7,26-27)

Parabola celor două case, prin care Domnul încheie lungul discurs de pe munte, nu poate fi redusă doar la un îndemn la coerență, tot atât de util pe cât de insuficient pentru a descrie viața creștină. Oricine încearcă să ia în serios Evanghelia, descoperă curând că este imposibil să fii discipol, doar pe baza propriei determinări. Lecția Învățătorului vrea să transmită ceva mai profund și mai exigent. Este o invitația la a considera punerea în practică a evangheliei, ca un moment esențial în procesul de ascultare și de convertire. Intră în Împărăție cel care încearcă să facă, nu cel care doar ascultă la nesfârșit.

Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri. (Mt 7,21)

Fără îndoială că, a face fără a înțelege, a pune în practică, renunțând la pretenția de a apărea coerenți, ne pune pe calea adevăratei umilințe, pentru a nu spune de continuă umilire. Dar tocmai acest mod de a merge te poate introduce între zidurile ”cetății puternice” (Is 36,1) și te face să descoperi și să guști cât de mult este Domnul ”Stânca veșnică” (Is 26,1) pe care poți mereu să contezi. Profetul Isaia ne asigură că cel care pare pe ultimul loc în clasamentul lumii, datorită raportului său cu Dumnezeu și cu dreptatea sa, este destinat să ajungă dincolo și înaintea celorlalți. De aceea venirea Domnului este atât de universală, incluzivă, la îndemâna – și pe măsura – tuturor. Cine nu se simte ”sărac” să ridice mâna!

I-a umilit pe cei care locuiau în înălţimi şi a doborât cetatea semeaţă: a doborât-o la pământ, a coborât-o până în ţărână. Ea este călcată în picioare, picioarele sărmanului, tălpile picioarelor săracilor". (Is 26, 5-6)

Padre Roberto Pasolini (www.nellaparola.it)

Nu cel care spune dar, cel care face

Există un mod de a vorbi care aduce roade și unul steril: ”Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri.” De prea multe ori credința, sau în general realitățile care contează în viață, umflă râuri de raționamente și de cuvinte, fără ca mai apoi să devină alegeri, încercări, opere. Un cuvânt este autorizat doar dacă ajunge să fie și un act, fără să rămână doar un suflu. Însă este ceva care precedă cuvântul, și aceasta este ascultarea: ”oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte va fi asemenea cu omul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă.” Imaginea grăitoare pe care o folosește Isus, redă bine ideea a ceea ce vrea să spună. Într-adevăr, a săpa fundația unei case în stâncă este o muncă grea, așa cum greu este să încerci să pui în practică în fiecare zi ceea ce învață Evanghelia, însă rezultatul este sub ochii tuturor atunci când viața îți rezervă furtuni și dezastre: ”A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au năvălit peste casa aceea, dar ea n-a căzut, pentru că fusese stabilită pe stâncă.” Uneori din evanghelie nu ne rămâne decât efortul, pe care îl simțim atunci când vrem să o punem în practică, însă ar trebui să avem și umilința și răbdarea să vedem că acele încercări zilnice de a săpa în egoismul nostru, în defectele și păcatele noastre, au ca rezultat o viață în care putem avea încredere, mai ales atunci când nu toate merg bine. Un mod de a asculta evanghelia mai superficial, episodic și emotiv, poate să aducă ceva satisfacții, însă nu schimbă viața pentru a o face de încredere. Pe de o parte îți dă iluzia că se construiește ceva stabil, însă adevărul este că imediat ce se dezlănțuie asupra ta o furtună, te vei prăbuși, pentru că trăirile care trec prin stomac se termină repede, sunt fragile, și de multe ori lasă gura amară: ”A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea şi ea s-a prăbuşit. Iar prăbuşirea ei a fost mare”

don Luigi Maria Epicoco (www.nellaparola.it)

Lecturile zilei: Apăsați aici