Sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri ne oferă posibilitatea de a  contemplăm misterul Întrupării, din punctul de vedere al Fecioarei Maria, cea care a știut și a putut să se deschidă dorinței de mântuire a lui Dumnezeu pentru fiecare om. Condiția specială a Mariei, încă din momentul conceperii sale, nu este un adevăr teologic conținut în mod explicit în Scripturi, ci este rodul unei reflecții, care s-a maturizat în mod continuu de-a lungul secolelor în inteligența credinței poporului lui Dumnezeu.

Zămislirea fără de păcat a Mariei trebuie înțeleasă ca o inițiativă liberă a lui Dumnezeu Tatăl în vederea dăruirii Fiului său unul născut pentru mântuirea lumii. În fecioara din Nazaret putem contempla cu anticipație, în trupul unei creaturi umane, efectele mântuirii lui Cristos care se vor manifesta în mod deplin în Paștele său veșnic. Pentru a putea surprinde amploarea acestei mirabile inițiative divine, trebuie să plecăm de la acel moment dramatic pe care tradiția noastră l-a numit ”păcatul originar”, adică acel moment în care omului a început să-i fie frică de Creatorul său:

"Am auzit glasul tău în grădină şi mi-a fost frică, pentru că sunt gol, şi m-am ascuns" (Gen 3,10)

Pentru a-l salva pe omul căzut în abisul neîncrederii, Dumnezeu a trebuit să se confrunte cu necesitatea de dialoga cu o inimă simplă, în care cuvântul său putea găsi ascultare și primire. Este foarte important să acceptăm această premisă, pentru ca să nu înțelegem condiția Mariei ca un privilegiu, ci ca o formă de solidaritate deplină cu Adam, care a pierdut prietenia lui Dumnezeu din cauza păcatului: ” Dumnezeule, prin zămislirea neprihănită a Fecioarei Maria, tu i-ai pregătit lăcaş vrednic Fiului tău... după cum ai ferit-o pe ea de orice prihană pentru meritele morţii lui Cristos,”. Așadar,  Dumnezeu nu i-a oferit Mariei o favoare specială, creând-o fără păcat, ci a început să facă în ea ceea ce dorește să facă în toți: să dăruiască în mod gratuit tot binele său, pentru ca inima noastră rătăcită și înspăimântată să cunoască măreția iubirii sale, prin care viața noastră este salvată de solitudine și de păcat. Pe de altă parte, dacă este adevărat că doar Maria a fost aleasă ca să fie Maica lui Dumnezeu, este la fel de adevărat că noi toți am fost aleși de Dumnezeu:

”mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui” (Ef 1,4)

Acesta este „în iubire...după placul voinţei sale” (Ef 1,5)

Din evanghelia Sf. Luca putem intui că întunericul care lipsește din inima Mariei este, în cele din urmă, cea mai ascunsă și otrăvitoare dintre frici: frica de a nu fi în stare să asculți și să împlinești voința lui Dumnezeu. În momentul Bunei Vestiri, Maria se arată ca o creatură marcată de teama față de Cel care este cu totul Altul, și totuși se deschide cu seninătate și se lasă condusă dincolo de ea însăși: "Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?" (Lc 1,34) Propunerea lui Dumnezeu este imensă, cutezătoare. Cu toate acestea, inima fecioarei descoperă că poate să rămână în picioare în fața angoasei morții, simțindu-se în siguranță în planul de iubire al Celui Preînalt, la adăpostul ”umbrei” sale. (Lc 1,35). De aceea dialogul său cu voința Tatălui nu se poate termina decât îmbrățișând cu entuziasm și bucurie ceea ce i-a fost propus:

"Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!" (Lc 1,38)

Inima neprihănită a Mariei nu se vede doar în capacitatea de a accepta incredibilul plan al lui Dumnezeu ci și în libertatea de a nu cere altceva de la Dumnezeu, decât respectul pentru propria participare, la planul universal de mântuire: ”Și îngerul a plecat de la ea” (Lc 1,38). După Buna Vestire, ”cea plină de har” rămâne lipsită de privilegii, păstrătoare umilă al marelui destin al oricărei ființe umane: ”Domnul este cu tine” (Lc 1,28) Prin mijlocirea ei, fiecare discipol al lui Cristos poate începe să-și dorească ”să fim eliberaţi şi noi de orice păcat” (Rugăciunea asupra darurilor). Mai ales vindecarea inimii care continuă să tremure și să se teamă, în loc să se încreadă în realitatea vieții celei noi în Cristos, cu speranță că:

”pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil!” (Lc 1,38)

Padre Roberto Pasoloni (www.nellaparola.it)

Neprihănita

Astăzi este sărbătoarea Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria. Evanghelia ne relatează momentul chemării sale. Imediat atenția ne este atrasă de acea formă de asigurare, pe care am dori să o auzim cu toții: ”Nu te teme pentru că ai aflat har la Dumnezeu”, adică ”Să nu-ți fie frică”. Însă tocmai pentru că știm pe de rost acest episod, știm și că, în mod paradoxal, din acest moment înainte Maria va avea de înfruntat multe dificultăți și probleme. Și totuși, îngerul i-a spus că a aflat ”har la Dumnezeu.” Și atunci de ce toate aceste necazuri? Pentru că a face voința lui Dumnezeu nu înseamnă să nu mai ai probleme, ci înseamnă să-ți amintești că în ciuda tuturor problemelor tu scrii o  istorie care are un sens, are un scop, are un final pentru care se merită. Mai mult, ar trebui să spunem că tocmai datorită acestor probleme, istoria aceasta se vădește ca o istorie a Harului. Știu că este greu de înțeles, însă nu cunoaștem o altă cale decât aceea de a încerca să trăim așa, adică înfruntând tot ceea ce ne iese în cale. Și poate că la sfârșit vom descoperi că îngerul avea dreptate și pentru noi. A-i spune Da lui Dumnezeu înseamnă că trebuie să înfrunți o călătorie obositoare.  Însă la anumite destinații se poate ajunge doar mergând. Creștinul este cel care știe că nu este singur în această călătorie. Pășește în siguranță știind că înaintea sa sunt urmele, încă proaspete, ale celor care au avut încredere, ca cele ale Mariei!

don Maria Luigi Epicoco 

Lecturile zilei:Apasă aici