În perioada 05 – 09 octombrie, douăzeci și doi de credincioși, în marea lor majoritate din Parohia Valea Lupului și membrii ai Grupului de Rugăciune Padre Pio, au participat la un pelerinaj în locurile cele mai semnificative din viața ocrotitorului Parohiei noastre: Pietrelcina, San Giovanni Rotondo și Monte Sant’Angelo.

Jubileul centenar al primirii stigmatelor și cel de cincizeci de ani de la trecerea la cele veșnice ale Sfântului Patron al parohiei noastre, ne-a oferit posibilitatea ca anul acesta, nu doar să sărbătorim amintirea lui, cu ocazia hramului, ci să încercăm să devenim ”voce pentru Padre Pio”, de-a lungul celor patru zile de misiuni desfășurate între 20 și 23 septembrie 2018. Prin predicile, celebrările și evenimentele organizate în acele zile ne-am dorit să-l facem din nou să vorbească pe sfântul, ales de Dumnezeu să fie un semn viu al tainei de care ”atârnă” mântuirea noastră. O reprezentare vie a semnului Crucii, pe care încă îl mai folosim în casele și în gesturile noastre, dar care vorbește tot mai puțin lumii și, din păcate, chiar și multora dintre creștinii de astăzi.
Astfel pentru noi, cei din Valea Lupului, ca și pentru multe alte milioane de creștini, care fac parte din Grupurile de Rugăciune și care îl cinstesc, Padre Pio nu este doar o biografie impresionantă din marea carte a vieților sfinților. El este un semn viu, o viață sfântă trăită pentru a fi un semn, care să ne scoată din rătăcirile noastre pentru a ne apropia de Cristos.  Zilele de misiune, conduse cu mult har de Pr. Lucian Păuleț, ne-au făcut să recunoaștem în Padre Pio o prezență vie și activă spiritual, pe care o putem trăi în comuniunea sfinților prin Cristos.


Am pornit, așadar, în acest pelerinaj nu doar din curiozitate ci, mai ales, din dorința de a crea o legătură mai intimă și mai profundă, cu sfântul al cărui chip ne vorbește și ne îndrumă zilnic în Biserica noastră.

Prima etapă a pelerinajului, vineri 05 octombrie, după zborul de la Iași la Napoli, a fost Pietrelcina, locul de naștere și de copilărie al Sfântului Padre Pio. La Pietrelcina Francesco Forgione (numele lui Padre Pio înainte de a intra în mănăstire) s-a născut pentru această lume și tot aici el s-a născut la viața harului, prin primirea sacramentelor și mai ales prin lupta spirituală, pe care a dus-o cu boala și cu forțele întunericul. Am celebrat Sfânta Liturghie în Biserica parohială, la altarul central dedicat Sfintei Fecioare Maria ”della Libera”. Aici Padre Pio a celebrat prima sa Sfântă Liturghie și, timp de șase ani între 1910 și 1916, a găsit zi de zi forță și alinare, într-una din perioadele cele mai dificile ale vieții sale. Din cauza bolilor care-i măcinau trupul și a atacurilor permanente, uneori chiar și fizice, ale diavolului, Padre Pio a fost nevoit să rămână alături de a săi, pentru că nu putea să stea în mănăstire. După Sfânta Liturghie am vizitat locuința sărăcăcioasă în care s-a născut, camerele în care a locuit, apoi, ca preot la Pietrelcina și Bisericuța Sfânta Ana, în care a fost botezat și a primit primele sacramente. După cum îi spune și numele, Petrelcina este o mică bijuterie sculptată în piatra dură, așa cum viața dură a Sfântului Padre Pio, a fost sculptată, cu finețe, de harul iubirii lui Dumnezeu.

A doua etapă și punctul central al pelerinajului l-au reprezentat mănăstirea sanctuar de la San Giovanni Rotondo, pe una din culmile promontoriului Gargano, ”pintenul” din sudul Italiei. Aici Padre Pio a trăit, s-a sfințit și a sfințit pe mulți, până la sfârșitul vieții sale, din 1916 până în 1968. Aici vin anual peste șase milioane de pelerini pentru a atinge personal din sfințenia acestor locuri.

Am început programul pelerinajului, sâmbătă 06 ocotombrie, cu rugăciunea ”Calea Sfintei Cruci”, urcând de-a lungul monumentalelor stațiuni sculptate de Francesco Messina. Precedați și urmați de multe alte grupuri, am urcat lent drumul crucii, intercalând mistere ale rozariului, scoțând la lumină crucea, ascunsă în inima fiecăruia dintre noi.

Împovărați de crucea suferințelor noastre, a celor dragi nouă și a tuturor care ne-au cerut o rugăciune, ne-am prezentat la altarul din prima Bisericuță a mănăstirii ”Santa Maria delle Grazie” pentru a celebra Sfânta Liturghie. Aici Padre Pio a celebrat Sfânta Liturghie din 1916 până în anul 1959, când a fost inaugurată o nouă Biserică, ridicată lângă, pentru a primi mulțimea tot mai mare de pelerini. În această Bisericuță se află scaunul de spovadă, în care sfântului Padre Pio petrecea zile întregi, pentru a face cele mai mari minuni din timpul vieții sale. În corul acestei Bisericuțe se găsește și Crucifixul, în fața căruia, aflat în rugăciune, a primit stigmatele în dimineața zilei de vineri, 20 septembrie 1918.

După sfânta Liturghie am urmat itinerariul organizat de frați în interiorul mănăstirii pentru a vedea îndeaproape și a atinge locurile cele mai importante din viața sfântului: sacristia, cripta în care i-a fost așezat trupul după moarte, chilia personală și crucifixul din corul Bisericii. În spirit de rugăciune am parcurs apoi, împreună, imensa esplanadă, printre douăzeci și patru de măslini seculari, către cea de-a treia Biserică a sanctuarului, consacrată în anul 2014, în cripta căreia se află acum trupul sfântului, expus pentru venerația credincioșilor.

În capătul treptelor care poartă spre criptă se găsește capela Preasfântului Sacrament, înveșmântată în splendide culori și imagini, care vorbesc despre ”a opta zi”, despre viața cea nouă în care Cristos ne-a introdus prin Învierea sa. Ne-am oprit și ne-am rugat în fața impunătorului tabernacol, realizat dintr-o unică bucată de rocă vulcanică de pe Etna, de patru tone, pentru a ne reaminti că acesta este inima sanctuarului. Padre Pio nu vrea să ne atragă la el, ci vrea să ne conducă la Cristos. Urmează apoi un lung culoar către criptă, decorat de o parte și de alta cu scene din viața sfântului Padre Pio în paralel cu scene din viața Sfântului Francisc. Artistul, pr. Marko Rupnik, dorește să-i facă conștienți pe pelerini că se îndreaptă nu spre un cadavru, ci spre un trup care s-a lăsat locuit și transformat, până la capăt, de viața cea nouă a lui Cristos. Ultima scenă, înainte de a intra în capela în care se găsește cripta, ni-l arată pe Padre Pio, stând la ușa Paradisului, care seamănă cu ușa unui confesional, așteptând, așa cum a promis, până când și ultimul său fiu spiritual va intra.

În sfârșit, am pătruns în capela criptei. Copleșitoare! Acoperită în întregime cu mozaic aurit, capela vibrează într-o lumină tainică, care vrea să sugereze Paradisul. Aici, în centrul ei, scobită în pilonul care susține întregul sanctuar se găsește cripta, în care își doarme somnul de veci trupul Sfântului Padre Pio. O mască de ceară adăpostește rămășițele sale trupești, oferind tuturor credincioșilor posibilitatea să vadă chipul senin al Sfântului venerat, să-l simtă aproape și să-i încredințeze durerile și rugăciunea.

Ziua s-a încheiat cu o priveghere mariană. Cu chipul scăldat de lumina lumânărilor, miile de pelerini au însoțit statuia ”Santa Maria delle Grazie”, în jurul sanctuarului. În ritmul bobițelor de rozariu, cântărilor și a litaniilor, fiecare în limba lui, a simțit în adâncul inimii căldura de mamă a Sfintei Fecioare, pe care atât de mult a cinstit-o Padre Pio.

A doua zi, duminică 07 octombrie, am avut posibilitatea să vizităm, mai întâi, cea mai impresionantă operă a Sfântului Padre Pio, Spitalul ”Casa alinării suferinței”, inaugurat în anul 1969 și construit doar din ofertele primite de Padre Pio de la credincioși. Am văzut capelele din interior, imensa bucătărie în care se gătește pentru peste o mie de persoane zilnic, micul muzeu în care se păstrează multe din obiectele personale ale lui Padre Pio, pătate de sângele stigmatelor. Peste tot se simte încă viu spiritul, atât de atent la suferințele omenirii al sfântului. La sfârșit am contribuit și noi, din puținul nostru, la ofertele care au început cu o bancnotă de zece franci, conservată în muzeu și continuă și astăzi să țină în viață acest spital, care are toate specialitățile medicale și oferă asistență pentru aproape o mie de persoane.

Pelerinajul nostru la San Giovanni Rotondo s-a încheiat cu participarea la sfânta Liturghie solemnă, celebrată în noul sanctuar dedicat sfântului Padre Pio, care poate să cuprindă șapte mii de persoane în interiorul lui. Pentru sfânta Liturghie de la orele 10.00, la care am participat și noi, Biserica devenise neîncăpătoare. După sfânta Litrughie am mai trecut odată prin cripta inferioară pentru a ne lua rămas bun de la Padre Pio și pentru a-i cere binecuvântarea, pentru noul grup de rugăciune din parohia noastră și pentru toate planurile și proiectele, prin care vrem să-l facem cunoscut și iubit și aici, în dieceza noastră și în România.

A treia etapă a pelerinajului nostru a fost vizitarea unuia dintre cele mai vechi sanctuare din Europa, dedicat sfântului Arhanghel Mihai, care se află la ”Monte Sant’Angelo”, pe Muntele Gargano, chiar pe coasta Mării Adriatice, la treizeci de kilometri de San Giovanni Rotondo. Pe aici au trecut de-a lungul secolelor milioane de creștini, pelerini spre Țara Sfântă, multe capete încoronate ale Europei și mulți sfinți, printre care Sfântul Francisc și Sfântul Padre Pio. Am intrat și noi în adâncul grotei, în care tradiția spune că s-a manifestat puterea Sfântului Arhanghel și ne-am înfiorat în fața statuii, care proclamă și astăzi tuturor celor care au credință ”Quis ut Deus” (Cine e ca Dumnezeu!).

Seara târziu am ajuns la Napoli. Aici am căutat mai întâi secția de votare pentru a răspunde unei simple întrebări, în fața căreia nici un creștin, care este informat și știe în ce direcție bat curenții ideologici ai lumii occidentale, nu poate să rămână indiferent: Sunteți de acord ca să fie precizată în constituție, căsătoria între un bărbat și o femeie? Am ajuns aproape de ora închiderii, spre marea bucurie a celor prezenți acolo, care ne-au mărturisit că nu au fost mai mult de două sute de persoane, în cele două zile de referendum. (Oare se cheamă că am făcut turism electoral?)

Ultima zi, luni 08 octombrie, am petrecut-o în minunatul și, în același timp plin de contraste, Napoli. Aproape cincisprezece kilometri, bătuți în lung și în lat pentru a vedea cele mai importante obiective turistice ale orașului. Cea mai mare bucurie ne-a adus-o faptul că, deși am intrat ca simpli turiști în marea catedrală, am avut posibilitatea să celebrăm sfânta Liturghie, chiar în capela dedicată Sfântului Gennaro, ocrotitorul orașului Napoli. Aici se păstrează relicvele sale și faimoasele flacoane cu sângele Sfântului, care de trei ori pe an, cu ocazia sărbătorilor orașului, purtate în procesiune, se lichefiază sau nu.

Marți, 09 octombrie, după ce am mai rătăcit câteva ore, hoinari printre străduțele întortocheate și mizere ale unui oraș pe cât de năucitor, pe atât de fascinant, ne-am luat zborul spre casă. Plutind peste miile de kilometri care ne separă de San Giovanni Rotondo, am retrăit încă odată, cu gratitudine, multele momente de grație pe care ni le-a oferit Padre Pio, pentru a ni le sculpta în adâncul inimii și pentru a le mărturisi tuturor celor pe care-i vom întâlni!

Sfinte Padre Pio! Roagă-te pentru noi!