Predica Părintelui Daniel Iacobuț, cu ocazia Hramului Bisericii Sfântul Padre Pio
22.09.2019

     Evanghelia sărbătorii de astăzi ne permite să intrăm în taina inimii lui Isus și să ascultăm una dintre cele mai frumoase rugăciuni: „Te preamăresc, Tată, Domn al cerului și al pământului; Da, Tată, aceasta a fost dorința ta. Toate mi-au fost date de Tatăl meu”...
În doar trei versete cuvântul „Tată” apare de cinci ori, ca un refren care repetă mesajul central al unui cântec. De fapt, secretul vieții Mântuitorului stă tocmai în acest cuvânt: „Tată”  Mai mult, chiar și sensul misiunii sale se află tot aici: Fiul lui Dumnezeu nu s-a întrupat doar pentru a ne spune că Dumnezeu există; ci, mult mai mult, pentru a ne arăta că Dumnezeu este Tată, iar noi suntem fii și frați între noi. Fiul a venit să ne reveleze și să ne dăruiască ceea ce are El mai prețios dintotdeauna: chiar pe Tatăl său. Iar toți ucenicii care l-au urmat pe Cristos cu toată inima s-au bucurat de această paternitate a lui Dumnezeu și au dăruit-o mai departe.

Astăzi sărbătorim pe unul dintre sfinții cei mai îndrăgiți ai lumii noastre, pe Padre Pio. Și nu e întâmplător faptul că numele prin care oamenii își amintesc de el în rugăciunile lor, nu este neapărat numele său din calendar: Sf. Pius din Pietrelcina, ci este „Padre Pio”. Oare de ce? Doar pentru că „padre” este titlul prin care sunt onorați preoții călugări în Italia? Ar fi prea puțin. E posibil însă ca acest cuvânt „padre” – „părinte” să fi exprimat atât de profund ființa lui, încât fără el ceva hotărâtor ar lipsi.
Într-adevăr vocația, misiunea primordială a lui Padre Pio nu este aceea a stigmatelor sau a miracolelor: cel mai mare har pe care l-a dăruit în timpul vieții sale, și continuă să îl facă și acum, stă în faptul că a fost și este Padre Pio, Părintele Pio. Chemarea, misiunea și sensul vieții sale a fost paternitatea lui spirituală.
Iar acest har este foarte necesar timpurilor noastre. Mai mulți specialiști moderni ai psihicului uman spun că societatea modernă suferă din cauza absenței tatălui. Criza actuală este după părerea lor este consecința  crizei paternității. Ce înseamnă, simbolic vorbind, a avea un tată, un părinte?
Înseamnă a întâlni pe cineva care face să fie posibilă viața noastră, ajutându-ne să percepem că ea are un sens, o direcție, un rost. Iar noi trăim într-o epocă în care sensul, rostul vieții pare uneori că s-a ascuns. Și dacă cineva nu-și mai percepe rostul în lume, totul îi devine greu de făcut: să iubească pe cineva, să decidă ceva, să înfrunte lucrurile cele mai simple, chiar să știe pentru ce se trezește dimineața.
Există o profundă nostalgie după sens, care cuprinde în ea nostalgia unei paternități semnificative. Privind realitatea prin ochii Providenței, nu putem să nu observăm cât de necesar este un sfânt ca Părintele Pio în vemurile noastre.
Se spune că a spovedit mai mult de un milion și jumătate de oameni, a avut sute de fiice și fii spirituali cu care a corespondat, iar astăzi moștenirea sa spirituală este valorificată prin Grupurile de Rugăciune Padre Pio, precum și prin comunități ca aceasta, ce sunt dedicate ocrotirii sale. Prin paternitatea lui spirituală ne-a dăruit ceva din bogăția paternității lui Dumnezeu. Și vă invit ca împreună să descoperim doar trei aspecte, prin care Padre Pio a oglindit paternitatea lui Dumnezeu. Am putea să sintetizăm aceste trei aspecte astfel: istoria vieții, mireasma dăruirii, milostivirea eliberatoare.

Înainte de toate: istoria vieții. Părinții noștri, în special tatăl fiecăruia dintre noi ne-au arătat că viața noastră nu vine de nicăieri, ci face parte dintr-o istorie. Ei ne descoperă că viața noastră aparține istoriei unei familii cu momentele sale importante. Un părinte ne ajută să avem o istorie a vieții, ne arată unde sunt rădăcinile vieții noastre.
Dar la Părintele Pio cu ce fel de istorie intrăm în legătură? Am putea răspunde: cu istoria familiei sale, a mamei sale profund religioase, a tatălui său care a emigrat de două ori în America pentru a-l ajuta economic pe fiul său să devină preot…Dar un asemenea răspuns ar fi prea superficial. Dacă ne uităm cu mai multă atenție la Padre Pio, vedem cum în trupul său s-a imprimat o altă istorie: istoria Pătimirii lui Isus. Într-un mod cu totul minunat stigmatele lui Padre Pio ne pun în legătură cu istoria sacră a Mântuitorului.
În cartea vieții lui Padre Pio, dintr-o dată, au apărut file din istoria vieții lui Cristos, fragmente din Istoria cu Majusculă, Istoria sacră a Fiului lui Dumnezeu. Rănile sale, suferința sa, dar apoi și lupta sa cu diavolul, iubirea milostivă față de cei păcătoși și bolnavi, nu povestesc ceva doar despre persoana lui, ci istorisesc ceva din viața Domnului.
Sfântul Pius ne este într-adevăr părinte când lăsăm ca istoria vieții lui să ne îndrepte spre viața lui Cristos. El este părinte pentru că ne arată că rădăcinile istoriei vieții noastre se află pe Golgota și în grădina Învierii. El dă mărturie că nu numai viața lui, ci și viața fiecăruia dintre noi aparține Istoriei vieții lui Isus.
Mai mult, paternitatea lui Padre Pio ne-a indicat locul în care Istoria lui Isus nu este doar povestită ci este și actualizată: Sfânta Liturghie. Ne sunt bine cunoscute evlavia, intensitatea și spiritul contemplativ cu care padre Pio rostea cuvintele prefacerii, prin care este actualizată Istoria Pătimirii, Morții și Învierii Domnului. Și pe toți fiii săi spirituali îi îndemna să trăiască Sfânta Liturghie drept locul unde viața lui Cristos se împletea cu viața lor.
A fi părinte, din punct de vedere spiritual, înseamnă a oferi copiilor proprii intuiția că rădăcinile vieții lor nu se află doar într-o istorie de familie, ci în Istoria cu majusculă a lui Cristos, chipul milostivirii Tatălui.
Le mai povestim noi copiilor Istoria vieții lui Isus? Îi ajutăm să descopere legătura dintre istoria vieții lor și istoria lui Isus? Ne apropiem de viața lor știind că și paginile istoriei vieții lor sunt pagini sacre? Cum îi ajutăm să citească prezența lui Dumnezeu în viața lor? În timpul seminarului, un preot ne-a întrebat pe noi, seminariștii, care e cartea cea mai importantă de citit. Cu toții am răspuns: Biblia. Însă el nu a fost de acord: ne-a spus că cea mai importante carte de citit e chiar viața noastră, căci acolo este prezent Dumnezeu! În lumina Scripturii, bineînțeles, efortul de a citi în profunzime trebuie făcut înainte de toate cu paginile vieții noastre.  Ne dăm seama că un copil, tânăr, cu cât mai aproape va simți istoria lui Cristos de istoria vieții sale, cu atât mai mult va deveni om?  Sau e posibil să o considerăm nerelevantă pentru problemele lor actuale? Un jurnalist român care declară că nu crede în Dumnezeu, după ce a plecat Sf. Părinte din România i-a dat acest titlu: „Înalt-prea-omenia sa”!

Un al doilea aspect al paternității lui Padre Pio: răspândea mireasma dăruirii de sine. Este bine cunoscut parfumul de trandafiri sau crini, care era perceput de cei care obțineau vreun har prin mijlocirea lui. De fapt, ne spune papa Francisc, aceasta era mireasma dăruirii. În predica sa de la San Giovanni Rotondo de acum un an (2018), sf. Părinte a spus în legătură cu Padre Pio: Viața este parfumată frumos atunci când e oferită în dar; devine urât mirositoare când e ținută pentru sine.
Paternitatea lui Padre Pio se reflectă în mărturia sa de dăruire. Orice părinte oferă fiilor proprii o istorie, dar e chemat să le ofere și o orientare în viață. Dar nu prin cuvinte, ci mai ales prin mărturia vieții. În felul acesta copiii cresc simțind, adulmecând atmosfera de dăruire din propria familie.  Padre Pio și-a dăruit viața Bisericii, fraților și surorilor în special prin două modalități: mângâierea păcătoșilor căiți prin sacramentul spovezii și mângâierea bolnavilor prin Spitalul pe care l-a construit la San Giovanni Rotondo. Și astfel ne dăruia ceva din paternitatea lui Dumnezeu, căci parfumul vieții Sfintei Treimi este cel al dăruirii - Tatăl se dăruiește în totalitate Fiului, Fiul îi răspunde oferindu-se cu totul Tatălui, iar dăruirea reciprocă este Duhul Sfânt.  
Se relatează următorul episod din viața sa: un tânăr cam de 20 de ani trăia o criză vocațională și merge la Padre Pio spunându-i: „Părinte sunt indecis dacă trebuie să mă fac inginer sau preot! Spuneți-mi: ce trebuie să fac? Padre Pio l-a privit îndelung și i-a spus: Măi băiete! Tu poți să te faci inginer, poți să te faci preot…important e să te faci sfânt! Un răspuns neașteptat dar plin de speranță: important e să te faci sfânt, adică important e să trăiești dăruind, dăruindu-te și nu conservându-te!
Un părinte nu indică propriului fiu ce trebuie concret să devină în viață, ci îi arată orizontul: să fii sfânt, adică să găsești care e modul tău unic de a-ți dărui viața, de a fi fiu al lui Dumnezeu și frate al celorlalți! Oare nu aceasta e și paternitatea lui Dumnezeu Tatăl față de noi? El nu e un arhitect care a trasat până în cele mai mici detalii proiectul vieții noastre, iar noi stăm mereu cu frica de a nu fi realizat întru totul proiectul. Dumnezeu este un Tată, care ne oferă materia primă și ne dă puterea de a construi din viața noastră o casă în care să se respire mireasma dăruirii de sine.  
Al treilea aspect al paternității sale este milostivirea eliberatoare. Padre Pio a oglindit paternitatea lui Dumnezeu mai ales prin dăruirea milostivirii sale în confesional. În felul acesta a dăruit un sens vieții oamenilor care au făcut experiența falimentului, a păcatului lor. Ce înseamnă a trăi milostivirea, dacă nu a întâlni pe cineva care cunoscându-ți mizeria îți spune: poți spera, ai un sens în viață în ciuda acestora; mai mult, care îți spune: toate aceste păcate, falimente pot să devină locuri unde poți primi iertarea necondiționată a lui Dumnezeu. Întreaga sa viață padre Pio a intrat în mizeria persoanelor, nu s-a speriat de păcatele lor, ci i-a invitat să lase să intre acolo lumina milostivirii lui Dumnezeu.
Uneori făcea acest lucru în mod provocator: paternitatea sa nu era una ușoară, ci uneori era destul de incomod; rostea cuvinte ce păreau nepotrivite; trimitea afară din confesional pe acele persoane care ajungeau acolo doar ca să aibă eticheta să s-au spovedit la Padre pio, sau nu se căiau de păcate. Asta pentru că noi, în mândria noastră vrem să ne eliberăm de răul nostru fără să ne eliberăm de rădăcinile lui în sufletul nostru, fără să ne asumăm responsabilitatea. Padre Pio însă îi făcea conștienți pe oameni de amărăciunea iluziei răului, îi ajuta să își asume responsabilitatea pentru greșelile lor, tocmai pentru a trăi cu adevărat iertarea lui Dumnezeu.
Paternitatea lui Padre Pio ni-l dezvăluie pe Tatăl ceresc, izvorul oricărei paternități. Iar noi primim de la El sensul, rostul vieții noastre: primim o istorie căreia să îi aparținem, primim mireasma dăruirii pe care să o putem răspândi și noi, primim bucuria iertării și milostivirii care ne eliberează de iluziile și orgoliul nostru. Putem încheia exact prin cuvintele Mântuitorului: „Te preamărim Tată, Domn al cerului și al pământului pentru iubirea ta paternă, pentru Părintele Pio, pentru toți aceia care ne oferă paternitatea ta! Ajută-ne să dăruim și noi celorlalți această iubire!”