”Să înălțăm ștacheta” vieții spirituale în parohia noastră

În urma ultimului consiliu pastoral, lansăm câteva propuneri pentru ”a înălța stacheta” vieții spirituale din parohia noastră. Pe lângă ceea ce facem deja, Sfânta Liturghie și devoțiunile obișnuite, care sunt strictul necesar pentru a ne putea numi creștini, avem nevoie să protejăm și să cultivăm credința într-o lume tot mai poluată cultural și moral. Nu mai putem rămâne pasivi în Bisericile noastre (Papa Francisc), așteptând să se întâmple ceva, ci trebuie să umblăm pe căile (Domnului), cu credință și speranță pentru a duce în lume bucurie și încredere. (Liturghierul Roman).
Vă invit, așadar, să învățăm împreună să ”umblăm cu credință și speranță”, organizând patru tipuri de activități, una pentru fiecare săptămână a unei luni.

Laboratorul credinței: un fel de curs/cateheză/dialog pentru a observa și a înțelege mecanismele interioare (psihice și spirituale) pe care le presupune experiența de credință; vom urma metoda catehezei narative, prin care vom încerca să-l recunoaștem pe Isus, citind viața și timpul nostru în lumina Evangheliilor; vrem astfel să dobândim cunoașterea și asimilarea profundă a viziunii despre lume și univers a Scripturii și a Tradiției Bisericii.

Interiorizarea credinței: a crede nu înseamnă doar a ști, ci a te încrede. Pentru asta avem nevoie de momente de meditație și de rugăciune profundă, prin care ceea ce știm să pătrundă adâncurile eu-lui nostru tot mai superficial; o oră de adorație în fața Preasfântului Sacrament cu momente de tăcere prelungită și respirație profundă (rugăciunea inimii), cântece în stilul Taize, texte și poezie de inspirație creștină.

Încercările credinței: confruntarea senină și deschisă cu ostilitatea lumii și cu problemele pe care le-a provocat în istorie și le provoacă încă Biserica creștină, în special Biserica Catolică. Sunt multe prejudecăți și multe întrebări, pe care trebuie să avem curajul să le înfruntăm și să le discutăm. Programul poate cuprinde: cine-forum; conferințe/dialoguri istorico-culturale; știința și credința; arta și credința; literatura și credința; întâlnirea și relația cu alte religii/confesiuni.

Bucuria credinței: expresia cea mai importantă a unei credințe autentice este comuniunea, capacitatea de a te apropia de cel de lângă tine fără teamă și fără prejudecăți, liber de teama de a fi judecat sau bârfit. Câte o seară în care să ne bucurăm împreună cu muzică, dans, karaoke, jocuri distractive și de ce nu, ceva de-ale gurii și de-ale paharului, cu moderație însă!

Întâlnirile vor fi deschise tuturor celor care doresc să participe, chiar și din afara parohiei, însă pentru a le face posibile va trebui să se formeze câte un grup de cel puțin cincisprezece persoane pentru fiecare tip de activitate, care să se angajeze că vor veni mereu, pe cât le este cu putință, și se vor implica în organizarea lor. Vom face pe facebook un sondaj pentru a vedea câți din parohia noastră sunt interesați de aceste activități. Înscrierile se vor face, mai apoi la Biserică.

Mai rămâne de stabilit care ar fi ziua și ora cele mai potrivite pentru aceste întâlniri. Propunerea noastră este miercuri sau joi, de la ora 19.30. Ar trebui ca cei care doresc, să vină la aceste întâlniri după ce s-au întors de la muncă, au luat masa, și-au aranjat treburile în casă și vin la Biserică pentru a petrece o seară ”altfel”, în relaxarea ”credinței și a speranței”.

”Viața spirituală nu se poate reduce la câteva momente religioase. În ciclul zilelor și al anotimpurilor, în trecerea vârstei și a evenimentelor, să ne antrenăm să vedem pe noi înșine privind la Acela care nu trece: spiritualitate înseamnă întoarcerea la esențial, la acel bine pe care nimeni nu ni-l poate lua, unicul cu adevărat necesar. Chiar și în momentele de ariditate, când problemele pastorale sunt dificile și se insinuează sentimentul de singurătate, spiritualitatea este mantia consolării mai puternică decât orice amărăciune; este măsura libertății față de gândirea așa zis comună; este izvor de bucurie care ne face să primim totul din mâna lui Dumnezeu, până când vom ajunge să contemplăm prezența sa în toți și în toate.
Să nu ne oprim niciodată să-l căutăm pe Domnul – și să ne lăsăm căutați de El, și să îngrijim în tăcere și în ascultare rugătoare relația noastră cu El. Să ținem mereu privirea ațintită spre El: El este principiul și fundamentul care învăluie în milostivire slăbiciunile noastre și care transformă și reînnoiește toate; El este darul cel mai prețios pe care suntem chemați să-L oferim lumii, care altfel riscă să rămână pradă unei societăți a indiferenței, dacă nu chiar a disperării. Din El – chiar dacă ignoră lucrul acesta – trăiesc toți oamenii.
El, Omul Fericirilor este măsura cea mai înaltă a sfințeniei: dacă vrem să-l urmăm, nu există altă stradă. Mergând alături de El, ne înțelegem ca popor până când vom ajunge să recunoaștem cu uimire că totul este har, chiar și suferințele și contradicțiile existenței umane, dacă sunt trăite cu inima deschisă Domnului, cu răbdarea meșteșugarului și cu inima păcătosului căit.” (Discursul Papei Francisc la deschiderea celei de-a LXVI-a întâlniri generale a Conferinței Episcopale Italiene, 19 mai 2014)