În culturile și în civilizațiile antice, nașterea unui rege drept, vrednic și binevoitor față de poporul său era considerată un eveniment de o importanță fundamentală, pentru ca viața tuturor să se poată desfășura în pace și în prosperitate. Chiar dacă instituția monarhică s-a născut și a existat în istoria Israelului într-o atmosferă de ambiguitate – din cauza riscului de a se contrapune regalității salvatoare a lui Dumnezeu – Scripturile ebraice prezintă și ele așteptarea mesianică, ca speranța că un rege autentic va asigura viața tuturor, în mod special a celor mai slabi. Cu toate acestea, nimeni în Israel nu-și putea imagina când vor veni „zilele” în care Dumnezeu „va ridica lui David o odraslă dreaptă”, care să domnească „ca rege” și care „va face judecată şi dreptate în ţară”(Ier 23,5). Nici măcar Iosif, căruia Maria îi era „logodnică” (Mt 1,18), care, chiar dacă era „om drept” (1,19) și aparținea „descendenței casei lui Israel” (Ier 23,8) se află în situația de a deschide porțile timpului mesianic, fără să se simtă deloc în „siguranță” (23,6).

Bunavestirea lui Iosif – pe care Matei o pune la începutul Evangheliei sale, după genealogia lui Isus, pentru a spune că Mesia a înflorit în pământul lui Israel, dar a avut nevoie să fie primit în spațiul libertății noastre – descrie într-o manieră extrem de sobră momentul în care Dumnezeu ia decizia să-și asume numele „Domnul este dreptatea noastră” (Ier 23,6), pentru toți și pentru totdeauna. În vreme ce toți așteaptă ca acest nume profetic să fie vestit și recunoscut, două persoane trebuie să elaboreze vestea bună și tulburătoare a Întrupării, acceptând marea surpriză, pe care Dumnezeu a înfăptuit-o în istoria lor obișnuită. După Bunavestirea Mariei, care „s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt”, este rândul lui Iosif să creadă că „ceea ce s-a zămislit în ea” (1,20) nu are nevoie să fie „expus” în mod public, nici să fie „lăsat în ascuns”. (1,19)

Cunoscând bine prescrierile legii lui Moise, Iosif înțelege că soția sa riscă să fie expusă acuzației scandaloase de adulter (cfr. Dt 22,22-29). Pe de altă parte, Iosif nu poate decât să-i dea crezare soției sale, a cărei inimă și fidelitate le cunoaște. De aceea încearcă să-și salveze viața și onoarea, părăsind-o, în ascuns și în tăcere, cu un respect absolut. În timp ce meditează la aceste lucruri, Domnul se face prezent în noaptea neliniștii printr-un vis, care îi deschide inima spre o înțelegere mai profundă a ceea ce se întâmplă:

„Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” (Mt 1,20)

Ascultând cuvintele mesagerului ceresc, Iosif reușește să unească - și să urnească – sensibilitatea sa rănită, confruntând-o cu însăși sensibilitatea lui Dumnezeu, până într-acolo încât să se simtă implicat personal într-o operă de mântuire, atât de paradoxală și totuși atât de reală: „Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale” (1,21). Lăsând deoparte frica – dar și suferința personală – Iosif își reia drumul către Maria, pentru a-i spune că este gata să pună și semnătura lui pe acel scandalos și tulburător certificat de naștere, prin care se împlinește promisiunea lui Dumnezeu față de umanitate:

„Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soţia lui.” (Mt 1,24)

Și noi ne aflăm de multe ori în fața unor situații neprevăzute și greu de înțeles, care ne obligă să elaborăm alegeri, fără să mai recurgem la scheme și proceduri deja cunoscute, îndrăznind pași de libertate, noi și curajoși. Sunt acele momente în care nu mai este suficient să eviți răul, ci trebuie să alegi tot binele posibil, chiar dacă asta înseamnă să mori pentru tine însuți și pentru așteptările tale, pentru a deveni un spațiu al umanității, în care darul lui Dumnezeu poate fi recunoscut, primit și îngrijit. Și totuși așa – și doar așa – trupul lui Cristos este „generat” în continuare și autentificat în istorie și în centrul oricărei istorii.

Padre Roberto Pasolini (www.nellaparola.it)

Prin ochii lui Iosif

Doar evangheliștii Luca și Matei aduc un pic de lumină asupra anilor copilăriei lui Isus. Relatărilor lor sunt puține, discrete dar și foarte profunde. Iar dacă Luca se concentrează mai mult asupra Mariei, Matei o face asupra lui Iosif. Însă, văzută prin ochii lui Iosif, istoria apare mai complicată și mai dificilă. Trebuie să fi fost foarte greu pentru acest om să afle că femeia pe care o iubea era însărcinată, văzându-și astfel ruinate toate planurile. Și mai dureroasă trebuie să fi fost rana amară a faptului de a se simți trădat. Și, cu toate acestea, el își face mai mult griji pentru ea, ca să nu fie ucisă. Iosif este cu adevărat un om drept. Însă pentru a fi sfânt, nu este suficient să fii drept. Trebuie să treci dincolo de dreptate, trebuie să intri în spațiul mai exigent al încrederii în Dumnezeu și nu doar în cel al bunului simț și al inimii bune. Printr-un vis se spulberă totul. Și acest detaliu impresionează. Pentru că dacă Mariei îi este rezervată întâlnirea cu un înger,  Iosif face doar experiența normală a unui vis. Cum poți să ai încredere într-un vis? Și totuși Iosif se încrede. Știe ce diferență este între ceea ce pare adevărat și și cea ce simți că este adevărat. În adâncul inimii știm că ceva este adevărat, indiferent de modul în care aflăm acest lucru: în vis sau comunicat de cineva. Ceea ce contează este să urmezi ceea ce știi că este adevărat, chiar dacă te conduce pe căi, pe care nu le cunoști și nu le-ai luat în calcul. Așa face Iosif. Își asumă cu responsabilitate ceea ce i s-a întâmplat, și acceptă ceea ce simte că este adevărat, în ciuda a toți și a toate. „Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat-o la sine pe soţia lui”. Cred că în această frază este sintetizat tot ceea ce noi creștinii credem: a te trezi și a-ți asuma cu responsabilitate ceea ce ți se întâmplă, în rău sau în bine. Și asta pentru că nu poți să nu asculți de ceea ce în fond știi că este adevărat.

Don Maria Luigi Epicoco (www.nellaparola.it)

Textele zilei:Apăsați aici