Maria Magdalena alerga. Alerga fără să răsulfe pe străzile Ierusalimului. Alerga ținându-și poala tunicii, în timp ce vântul îi flutura părul și voalul. Aerul rece al dimineții îi ardea plămânii iar străzile stricate îi însângerau tălpile goale, dar ea alerga, fără să încetinească printre trecători, abia ținându-și lacrimile.

Sus, tot mai sus pe străduțele strâmte ale cartierelor sărace ale orașului. Sus, tot mai sus pe străzile largi și drepte ale cartierelor bogate, pe care locuiau bătrânii sinedriului. Nu a încetinit nici măcar când a văzut în depărtare pretoriul, ba chiar a mărit pasul, trecând ca vântul printre porți, lăsând în urmă urletul soldaților. Alerga, tot alerga, pe lespedea înroșită a „Lithostrotos”-ului, alerga săltând peste jgheaburi pentru apa de ploaie, alerga așa de repede încât soldații nu o puteau prinde.

A încetinit doar când a intrat în pretoriu și a dat buzna în camerele lui Pilat. Atunci s-a oprit, fixându-l pe procurator: s-a aplecat un pic, ținându-și genunchii pentru a-și trage răsuflare. Apoi ridicând-se drept l-a privit direct în ochi.

Părea un om ca toți ceilalți: înaintat în vârstă, un pic cam gras, cu riduri și cu semne evidente de calviție. Aproape că-ți provoca mila, surprins în momentul cel mai uman al acestei lumi: stătea la masă luând micul dejun. Magdalena nu putea să-și creadă că Dumnezeu a putut să fie ucis de mâna acestui om. S-a apropiat, sfidându-l cu privirea, și i-a strigat în față ceea ce a tot a repetat în gând, ceea ce și-a repetat sieși neîncrezătoare de mii de ori: „Cristos a înviat!”

A mai strigat o dată și lacrimi de bucurie i-au încolțit în ochi: „Isus Cristos, Nazarineanul, pe care voi l-ați răstignit, a înviat din morți! Eu l-am văzut”, spuse gâtuită de emoție, „I-am vorbit! Cristos a înviat și nimic, nimic din ceea ce veți face voi nu îl va putea opri vreodată!”

Pentru o clipă a șovăit, iar cei care erau cu el la masă au zărit în privirea lui o umbră de teroare. A fost doar o clipă, căci Pilat a izbucnit în râs: „Da, cu siguranță!”, exclamă pașnic, „nazarineanul a înviat din morți... nici măcar nu mi-e greu să cred asta!”. Și a râs din nou, poruncind gărzilor să o aresteze pe Magdalena. A reușit doar să-i mai arunce o ultimă privire de dispreț și de milă, înainte de a fi prinsă de soldați: „E adevărat, ascultă-mă bine! A înviat! Eu l-am văzut și i-am vorbit!”. Pilat a început să râdă cu poftă, revenind la masa lui. „Femeie” a început să spună râzând în timp ce frământa în mâini un ou fiert „există tot atât de multe șanse ca nazarineanul să fie înviat din morți, câte sunt ca oul acesta să devină roșu!”.

Magdalena continua să strige, în timp ce gărzile o trăgeau afară și cei care mai erau la masă cu Pilat râdeau de săraca nebună. Doar în privirea lui Pilat s-a întipărit teroarea. Sub ochii lui, coaja albă a oului s-a făcut roșie ca purpura!

(Traducere din limba italiană: L’uovo di Pasqua – Una penna spuntata)